Primăria comunei Șelimbăr informează participanții la trafic că, în serile de joi și vineri, vor fi executate lucrări de frezare și așternere a unui nou strat de uzură pe strada Doamna Stanca, una dintre cele mai circulate artere din județul Sibiu.

Lucrările vor începe joi, de la ora 19:00, cu frezarea carosabilului. Pe durata acestei etape, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă.

Vineri, începând cu ora 20:00, va fi așternut noul strat de uzură. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor, traficul rutier va fi închis temporar pe sectorul cuprins între sensul giratoriu de la Dedeman și sensul giratoriu de pe Șoseaua Sibiului.

“Vorbim despre cea mai circulată stradă din județul Sibiu. Ultima interventie pe această porțiune de drum s-a realizat la sfârșitul lunii septembrie a anului 2020 , având în vedere că au trecut aproape șase ani de atunci, iar drumul este tranzitat zilnic de foarte multe mașini, asigurând legătura nu doar între unele centre comerciale, ci și între Șelimbăr și municipiul Sibiu Doresc să le cer scuze celor ce vor resimți disconfortul creat de aceste lucrări, dar îi asigur că, odată cu finalizarea lor, se va circula mai confortabil și într-o totală siguranță pe această porțiune”, a declarat Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.

Lucrările vor fi efectuate de PORR Construct SRL și sunt finanțate din bugetul local al comunei Șelimbăr.