Comuna Şelimbăr este o comună cu un trecut istoric bogat, poziţia ei în apropiere de Sibiu (Hermannstadt), determinând-o să aibă, de multe ori, un rol de seamă în diferitele evenimente din istoria Transilvaniei. Cel mai vestit reper istoric fiind cu siguranţă Bătălia de la Şelimbăr.

În decursul istoriei comuna Şelimbăr şi satele aparţinătoare au parcurs diferite stadii de dezvoltare şi ocupaţie, fapt evident şi în evoluţia numelor localităţiilor:
•    Şelimbăr, Sellenberg, Schellenberg;
•    Bungard, Bongard, Baumgarten;
•    Mohu, Moh, Moichen;
•    Veştem, Veszteny, Westen.

Şelimbăr, ung Sellenberk, germ. Schellenberg, raionul Sibiu, regiunea Braşov.
1323 Schellenberg
1327 Schelenberch, Schallemberch
1412 Selemberg
1423 Sellinberch
1488 Schellenburch
1508 Schelemburg
1605 Saliemberg
1733 Silimber
1808 Selember vel Selimber, Silimber vel Selmbrig
1835 Schelemberg
1839 Schellenberga
1850 Selimber
1854 Sellenberk, Schellenberg, Selimber.

Veştem, ung. Vesteny, raionul Sibiu, regiunea Braşov.

1468 Westen, Westhen, Wezthen,Vesten,
1539 Westa
1750 Vestyen
1760 – 1762 Vesten
1854 Vesteny, Westen, Vestem.

Bungard, ung. Bongard, germ. Baumgarten, raionul Sibiu, regiunea Braşov.
1429 Pangarten, villa Pangorten
1468 Bongarten
1480 Bongartter
1488 Bomgarten
1494 Bongarth, Pangorten
1497 Pangarten
1589 Bongarth
1733 Bungard
1805 Bongard
1854 Bongard, Baumgarten, Bungard

Mohu, ung. Moh, germ. Moichen, raionul Sibiu, regiunea Braşov.

1494 May,
1495 Moy,
1733 Moh,
1760 – 1762 Moh,
1805 Moichen,
1854 Mooh, Moichen, Moh.

Izvoare istorice
Existenţa unei localităţi şi a populaţiei aferente premergătoare pe spaţiul actualei comune Şelimbăr este documentată încă din perioada antică de vestigii neolitice care au fost scoase la lumină în Cristian; fără să se fi organizat cercetări sistematice pe teritoriul comunei, obiectele descoperite în arealul localităţii şi în vecinătate, permit reconstruirea istoriei umane de pe aceste meleaguri.

Din mileniul III, î.e.n. este datat un răzuitor de piatră descoperit în pădurea “Valea Sălcii” (Schleifengraben – Distelseifen); răzuitorul a fost încadrat în cultura Coţofeni începutul epocii bronzului perioadă în care se presupune că ar fi existat o aşezare în perimetrul comunei. Din sec.II. e.n., după cucerirea Daciei de către romani, sunt datate urmele unor construcţii romane care au fost descoperite la est de sat, pe malul Cibinului; în două locuri s-au descoperit fragmente de cărămizi şi de ceramică. Dintre acestea se observă cărămizi în formă de opt (8) folosite la mozaic şi la pavimente. Alte mozaicuri au forma unui triunghi. Aceste urme au fost descoperite de către medicul Steinburg şi predate Muzeului Brukenthal din Sibiu.

În urma săpăturilor şi a cercetărilor făcute pe teritoriul comunei Şelimbăr s-a descoperit un depozit de unelte de fier datând din secolul XIII. Depozitul conținea mai multe unelte agricole si de fierărie, indicând existența unui atelier de fierărie pe locul descoperirii. Tot din această perioadă provine și numele localităţii Veștem, care îşi are originea la “Vesta“, zeiţa romană a focului domestic şi a altarului, pe care vestele întreţineau focul sacru. Altarul ar fi fost în mijolcul satului, între şosea şi Cibin, unde s-au descoperit prin săpături ziduri groase de piatră şi oseminte omeneşti.
Începând din secolul al XII-lea, a început venirea primilor colonişti germani; acestia au preluat teritoriul de la secui, care aşezaţi cu puţin timp înainte de către statul feudal maghiar, au fost deplasaţi în loculire din judeţele Harghita şi Covasna, unde şi actual se regăsesc urmaşii lor. Coloniştii germani şi secui au avut sarcina apărării graniţelor Transilvaniei. Trebuie menţionat că aceste teritorii – deşi erau locuite de populaţia autohtonă – până la venirea coloniştilor nu erau organizate din punct de vedere administrativ şi politic. Cnezatele şi voievodatele româneşti existente erau ancorate în activitatea strict administrativ gospodarească ocupându-se de agricultură şi creşterea animalelor, fară să existe o preocupare pentru o administrare globală a teritoriului. Coloniştii au găsit în Transilvania o veche populaţie românească fapt atestat şi în denumirile de munţi şi izvoare, ca: Paltinişul, Crăciuneasa, Beşinău, Vadu Surdului, Surdu, Valari etc.

Familiile de greavi Hezo din Şelimbăr şi Herbord, Solomon şi Henze din Cristian sunt menţionate în secolul al XIV-lea alături de Gobel din Şura Mare, Nicolaus din Turnişor şi Daniel din Casolt, toate având importante funcţii politice în comunităţile săseşti; “din rândul greavilor a luat naștere, spre sfârşitul perioadei menţionate, pătura nobiliară şi a patricienilor cu titluri nobiliare din orașele săseşti, asimilată cu clasa dominantă a saşilor şi românilor de pe pământul colonizat” (“Fundus regius”). În sec. XIV-lea, “unele commune româneşti au intrat sub dependenţa celor săseşti sub pretextul drepturilor posesorale. De pildă, administraţia din Cisnădie impusese numeroase obligaţii locuitorilor din Sadu, iar comuna Cristian celor din Gura Râului. Apoldu de Sus şi-a impus autoritatea asupra celor din Rod. Comuna Slimnic primeşte o donaţie în Loamneş de la Vladislav al II-lea, în 1503. În 1510, Ioan Barlabassy, voievodul Transilvaniei, ordonă oficialitaţii Sibiului ca dijmele din Loamneş să fie ridicate de comuna Slimnic”.
În 1493, o oaste turcească trecând munţii, probabil în zona Sălişte, a atacat, jefuit şi incendiat comunele Cisnădie, Turnişor, Cristian, Ocna Sibiului, Rusciori şi Şura Mică. În retragere, prin defileul Oltului, turcii sunt ajunşi de cetele înarmate ale românilor din satele mărginene, la care s-au adăugat şi saşii din cetatea Sibiului sub comanda lui Georg Hecht, find nimiciţi la Boiţa, iar prăzile restituite păgubaşilor. În cronica murală a bisericii evanghelice din Sibiu este consemnat: “1493. Turcii sunt bătuţi la Turnu Rosu de păstori”.
În 1599, la 28 octombrie are loc bătălia de la Şelimbăr, în care Mihai Viteazu reuşeşte să zdrobească oştirea transilvăneană şi să-şi deschidă drumul spre cetatea Alba Iulia, înfăptuind prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească; se spune că Mihai Viteazu a trecut prin Cristian după bătălia de la Şelimbăr în drum spre Alba Iulia. Bătrânii satului Cristian spun că domnitorul ar fi poposit în Cristian o noapte, într-o casă care a fost demolată, pe str. X la nr. 48. Este de notat că pe acea vreme drumul principal spre Alba Iulia trecea prin Cristian, Orlat şi Sălişte.

Mihai Viteazu . Bătălia de la Şelimbăr

 

mihai-viteazu-pe-calBătălia de la Șelimbăr (germană Schellenberg) a avut loc pe 28 octombrie 1599 și s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care astfel şi-a deschis drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească.
Chiar dacă alianţa încheiată în 27 mai 1595 de voievodul Mihai cu Sigismund Bathory era clară, acestuia din urmă dăruindui-se, la 6 ianuarie 1597, castelul şi domeniul Buia, format din 14 comune toate în judeţul Sibiu, domeniul Sona în județul Alba şi dreptul de a construi în Alba Iulia (Balgrad), lângă cetate, o mănăstire, care a fost ridicată în acelaşi an, între cei doi relaţiile s-au deteriorat an de an. În 1597 se produseră schimbări însemnate în Transilvania. Sigismund Bathory a facut o vizită împăratului Rudolf II, la Praga, în urma acestei vizite încheindu-se un tratat bilateral prin care Sigismund ceda imperiul Transilvania, în schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor din Silezia. Schimbul dădea posibilitatea Austriei să-şi extindă influenţa asupra creştinilor din Imperiul Otoman. Situaţia l-a determinat pe Mihai Viteazul, domnitorul Tării Româneşti, să reflecteze la alianţa cu Sigismund Bathory şi s-ă încheie la rândul său un tratat cu împăratul Germaniei mult mai favorabil, la Mănăstirea Dealu, în 9 iunie 1598. Preambulul tratatului spune că Mihai Viteazul recunoaşte suzeranitatea Habsburgilor asupra Ţării Româneşti, împăratul obligându-se să vină pe socoteala lui, cu leafa, 500 de mercenari, pe lângă Mihai, acesta rămânând domn pe viaţă şi cu drept de moştenire în familia lui. Obiceiurile şi autonomia ţării vor rămâne neschimbate, nu se va plăti nici un tribut iar solii români vor fi primiţi la împărat cu deosebită cinste. Sigismund Bathory, un om schimbător şi nehotărât, realizează că ducatele sale din Silezia nu fac cât Transilvania şi în august 1598 se intoarce la vechea lui stăpânire, alungând dregătorii împăratului. La venirea lui în Ardeal, el îl cheamă, din Polonia, pe vărul său Andrei Bathory, cardinalul, cedându-i acestuia tronul principatului. Cardinalul Andrei Bathory, este recunoscut ca principe de dieta Transilvaniei în aprilie 1599.
Schimbarea lui Sigismund Bathory îi era cu totul defavorabilă lui Mihai, Andrei Bathory fiind duşmanul lui Rudolf al II-lea (care a fost înlăturat astfel din Transilvania) şi aliat cu turcii pentru a ţine piept Austriei. Mihai era prins în două flancuri: la sud turcii, iar la nord, aliatul lor – Andrei Bathory. Mihai a luat a hotărît – fără o pregătire minuţioasă – năvălirea Ardealului, pentru a surprinde duşmanii nepregătiţi. Mihai face cunoscut planul său Curţii de la Praga, plan prin care urma să se realizeze unificarea politică a Transilvaniei cu Ţara Românească şi să se consolideze independenţa ţării împotriva turcilor. Patriciatul săsesc se arăta bucuros de a îl sprijini pe domnul muntean şi comitele Albert Huet îi scria lui Mihai, rugându-l să grăbească trecerea în Transilvania.

Mihai Viteazu – Principele Ardealului
După lupta de la Şelimbăr, Mihai şi-a făcut intrarea triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, capitala principilor Ardealului. Îmbrăcat în haine scumpe, urmat de alaiul boierilor călări şi de oştenii care purtau steagurile cucerite în luptă, a fost primit cu entuziasm de populaţia cetăţii. N-au lipsit de la sărbătoare nici lăutarii care cântau din scripcă cântece naţionale. În această zi s-a consfinţit, chiar dacă pentru puţin timp, prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească. Nu peste mult timp, în mai 1600, Mihai Viteazul îl izgoneşte pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei, realizând prima unire a celor trei ţări româneşti.

Fundaţia culturală  ŞELIMBĂR 400
În luna octombrie 1599, a avut loc victoria lui Mihai Viteazul în bătălia de la Șelimbăr. Aceasta victorie a deschis drumul spre unirea ctroita1.jpg1elor 3 țări românești realizată în 1600. De la această dată ideea de unitate națională a fost permanent în inima și sufletul fiecărui român realizându-se deplin în anul 1918.
În anul 1999 s-au împlinit 4 secole de la această victorie istorică. În prezent, locul bătăliei din 1599 dintre Mihai Viteazul și principele Transilvaniei este marcat printr-o troiță amplasată pe o ridicare de pământ în formă de trunchi de piramidă. Troița a fost ridicată în perioada interbelică. Se presupune ca tumulul de pământ adăpostește ramașițele ostașilor căzuți în bătălie. Troița este accesibilă printr-un drum din DN1 cu o lungime de ca. 1,5 km. Este, de asemenea, accesibilă dinspre cartierul Hipodrom al Sibiului printr-o cărare perpendiculară pe drumul menționat.
În 1999, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la evenimentul care marchează începutul procesului de unificare al celor trei țări române, s-a format Fundația Culturală “Șelimbăr 400” ce are drept scop protejarea sitului precum şi a memoriei eroilor neamului.