Zonă de promenadă la intrarea în Șelimbăr

În ședința din 29 martie, consilierii locali din Șelimbăr vor supune la vot aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru proiectul de amenajare a unei zone de promenadă, situată între strada Mihai Viteazu și strada Octavian Goga, intersecție cu George Coșbuc. Investiția totală este de 5,810 milioane de lei cu TVA inclus. ”Este un proiect pe care sperăm să-l realizăm în acest an. Vrem ca zona care face legătura între municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr să arate la nivelul anului 2019, cu trotuare, spații verzi și bandă destinată bicicliștilor”, spune primarul comunei Marius Grecu.

În total suprafața totală a lucrării se întinde pe 7.400 de metri pătrați, iar proiectul prevede pe lângă reabilitarea generală și schimbarea rețelei de apă – canal și îmbunătățirea rețelei electrice.

Pe lista de investiții a Șelimbărului în anul în curs figurează reabilitarea podului din Mohu, reabilitarea drumului intravilan din Bungard, reabilitarea străzii Seviș, lucrări de rețele hidroedilitare, iluminat public și cablaj metropolitan pe strada Decebal, reabilitarea podului din Bungard și montarea unei stații de pompare a apei.