„Magia Crăciunului la Șelimbăr” 2019
Peste 300 de copii au participat, la începutul săptămânii, la atelierele de creație din cadrul evenimentului „Magia Crăciunului la Șelimbăr”.
Elevii școlilor primare și gimnaziale, cât și a grădinișelor din Șelimbăr și Veștem s-au bucurat împreună de venirea Sărbătorilor de iarnă și au decorat turtițe dulci în formă de căsuțe, cu vopsele speciale pe bază de zahăr și au confecționat sorcove. Au învățat să facă flori din hârtie creponată, au ascultat colinde, dar au și colindat la rândul lor, coordonați fiind de învățători, profesori diriginți și cei 7 spiriduși ai Moșului. Materialele necesare au fost puse la dispoziție de către organizatori, iar intrarea la ateliere a fost liberă.
Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din Șelimbăr, pe 16 decembrie, respectiv la Căminul Cultural din Veștem, pe 17 decembrie.
Atelierele de creație pentru copii „Magia Crăciunului la Șelimbăr” sunt la a treia ediție și au devenit deja o tradiție printre cei mici. Majoritatea elevilor au venit în fiecare an și au mărturisit că de abia așteaptă să revină și anul viitor.
Scopul acestui eveniment este de a împărtăși celor mici tradițiile de Crăciun, de a-i învăța despre obiceiurile nostre românești, în speranța că vor ajunde să le îndrăgească și să le trasmită și ei mai departe. Bucuria cu care vin an de an e cea mai mare satisfacție și un semn bun că atelierele sunt un real succes. Copiii rămân cu amintiri frumoase, stând împreună la mese, lucrând cot la cot, care de care mai colorat și mai personalizat.
Acest eveniment este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Șelimbăr.