Serviciu Public Comunitar de Evidența Persoanelor la Șelimbăr

La ședința Consiliului Local Șelimbăr din 15 februarie, consilierii au votat înființarea Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor pentru cei peste 10 mii de locuitori ai comunei.

Într-o primă fază, Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor Șelimbăr va deservi populație pe probleme legate de stare civilă și evidența populației, urmând ca în viitor serviciile să se diversifice.

În urma acestui demers, vor fi angajate trei persoane care vor deservi locuitorii comunei Șelimbăr și pe cei ai satelor aparținătoare: Bungard, Mohu și Veștem. ”În prezent, locuitorii comunei Șelimbăr și satelor aparținătoare sunt deserviți din punct de vedere al evidenței persoanelor și ghișeu unic de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al municipiului Sibiu. Pentru a solicita și primi documente de identitate – pașapoarte, permise de conducere auto, certificate de înmatriculare auto, plăci cu numere de înmatriculare, locuitorii comunei noastre sunt nevoiți să parcurgă o distanță semnificativă, să solicite la locurile de muncă învoiri, atât la depunere, cât și la ridicarea actelor de identitate noi sau în care au fost înscrise mențiuni privind adresa de reședință, situație care corelată cu lipsa mijloacelor de transport care să circule regulat pe acest traseu și a costurilor generate de aceste deplasări, le determină greutăți”, spune primarul comunei, Marius Grecu în motivarea înființării acestui serviciu.

În cadrul noului serviciu vor lucra trei funcționari, în baza unui program ce va fi stabilit ulterior.