150 de copii de la Școala Mihai Viteazu și de la Grădinița din Șelimbăr au participat, la inițiativa primarului Marius Grecu, la o acțiune de plantare, alături de profesori, educatori, consilieri locali, personal silvic, în cadrul Săptămânii altfel. Evenimentul a fost organizat de Ocolul Silvic Valea Sadului – Districtul Șelimbăr, împreună cu Primăria și Consiliul Local Șelimbăr. ”A fost o acțiune bine venită atât pentru copii, cât și pentru noi. Copiii au învățat rolul important pe care îl are pădurea în viețile noastre și au văzut cu ochii lor cât de greu e să plantezi un copac. Iar noi, oamenii mari, ne-am bucurat de compania lor și de o zi frumoasă de primăvară”, a spus primarul Șelimbărului, Marius Grecu.
Evenimentul denumit ”Șelimbărul împădurește” va fi continuat pe parcursul acestui an.