Administrația Șelimbăr accesează pentru o finanțare de 2,6 milioane de lei prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR) prin care ar urma să se construiască un centru de zi pentru copiii cu dizabilități.
Investiția este estimată la un cost total de 2,664 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 1,94 de milioane de lei, se arată în proiectul de hotărâre votat de consilierii locali la ședința din 23 noiembrie.
Amplasamentul propus pentru ridicarea clădirii se află în cartierul Tineretului și este în suprafață de 2.014 mp.
”Necesitățile copiilor cu dizabilități sunt multiple, iar prin acest centru se încearcă asigurarea de recuperare, asistență medicală primar, de terapie, logopedie etc”, se precizează în document.