În fiecare miercuri, programul cu publicul în cadrul Primăriei Șelimbăr va fi de la ora 9 la ora 18, cu o pauză pentru procesat acte în intervalul 15-16. Decizia a venit la sugestia primarului Marius Grecu și după ce pe pagina de Facebook a localității a fost postat un chestionar cu această idee. ”A contat foarte mult pentru noi că acest anunța a fost urmărit de 14 mii de persoane, că peste 50 de șelimbăreni și-au exprimat punctul de vedere, iar peste 150 au reacționat la această postare. În concluzie, noi am făcut această propunere, iar reacția oamenilor a fost cât se poate de clară: trebuie mărit programul în cel puțin o zi pentru ca fiecare să poată să ajungă la administrația locală pentru a-și rezolva problemele”, a declarat primarul localității Șelimbăr, Marius Grecu.
Decizia va intra în vigoare din 1 octombrie
Programul de lucru cu publicul al Primăriei Șelimbăr este acum, de luni până joi de la ora 9 la 15, iar vinerea de la ora 8 la ora 10. ”Am primit mai multe semnale din partea cetățenilor care au reclamat faptul că este destul de greu pentru un angajat să ajungă la birourile de urbanism, impozite și taxe, contabilitate ori la stare civilă din cauza acestui orar. Din acest motiv, propunem ca în fiecare zi de miercuri programul să fie prelungit, pe toate departamentele, devenind astfel de la ora 9 la 18”, a fost scris în anunțul postat pe pagina de Facebook a localității.