S-a încheiat licitația pentru transportul în comun pentru legăturile Sibiu – Șelimbăr, Mohu, Bungard, Veștem

Consiliul Județean Sibiu a publicat lista câștigătorilor licitației de atribuire a traseelor de transport public ce vor face legătura între Sibiu și Șelimbăr. Astfel, pe traseul Sibiu – Mohu – Veștem a câștigat societatea SC Amring SRL, iar pe traseul Sibiu – Șelimbăr – Bungard a câștigat societatea SC Nicton SRL.

În continuare, administrația locală, prin primarul Marius Grecu, face demersuri pentru a dezvolta un transport în comun care să servească locuitorii din Șelimbăr, Mohu, Bungard și Veștem cu mai multe stații, dar și să facă legătura cu municipiul Sibiu. ”Ne bucură că s-a deblocat cu ajutorul Consiliului Județean această problemă și vreau să mulțumesc pe această cale. Nevoile locuitorilor comunei sunt însă mai mari. Avem nevoie de un transport care să deservească locuitorii cu mai multe stații, iar pentru a ajunge în acest punct purtăm discuții pe mai multe planuri, astfel încât să putem oferi șelimbărenilor rute interne suficiente și o legătură bună cu municipiul Sibiu”, a declarat primarul Marius Grecu.