Consilierii locali din Șelimbăr vor avea de votat în ședința din prima lună a anului planul de acțiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore, apte de muncă din familiile care beneficiază de ajutorul de incluziune.

Astfel, Compartimentul Asistență Socială propune următoarele acțiuni și lucrări de interes local:

–       Curățarea de mărăcinișuri și resturi vegetale și asigurarea transferului acestora în locuri special destinate.

–       Tăiat iarba, curățat rigole de scurgere, îndepărtarea resturilor vegetale

–       Îndepărtarea vegetației specifice, crescute în albia pârâirilor, îndepărtarea gunoaielor depozitate în aceste zone

–       Adunarea gunoaielor, întreținerea acostamentelor, vopsirea și reparația gardurilor

–       Curățarea șanțurilor de scurgere a apei rezultată din ploi și zăpezi.

Zonele în care vor fi executate aceste lucrări sunt în zona cimitirelor eroilor, la școli, instituții publice, grădinițe și pe străzile din localitate.