La ultima ședință de Consiliu Local, desfășurată la finalul lunii august, consilierii locali au avizat o serie noi de investiții pentru localitate. Astfel, s-a votat alocarea de fonduri pentru proiectarea unui teren de fotbal – 74,79 mii lei. Demersurile privind pregătirea documentației au început, iar finalizarea investiției ar urma să fie în luna decembrie 2018.
S-a aprobat de asemenea obiectivul de investiții ”Proiectare acces pe strada Câmpului”. Pentru acest demers s-au alocat 34,51 mii lei.
Totodată, obiectivul de investiții ”Amenajare loc de joacă în Sat Mohu” a trecut de votul consilierilor și s-a alocat suma de 76,75 mii lei. Acesta ar urma să fie amplasat în vecinătatea Căminului Cultural din Mohu. Aici urmează să fie amplasate un carusel, cinci balansoare cu arc, două cățărătoare din metal și complex de joacă, iar întregul parc va fi acoperit cu pavele de cauciuc.
S-a stabilit în aceeași ședință de Consiliu Local și avizarea proiectării rețelei hidro-edilitare de pe strada Socului. Pentru această investiție s-au alocat 37,49 mii lei, iar pentru proiectarea canalizării pluviale pentru strada Constantin Brâncuși, un alt obiectiv votat de consilieri, s-au alocat 97,23 mii lei.
În plus, administrația locală a decis achiziția unui sistem integrat de protecție a datelor personale, investiție care se ridică la 72,13 mii lei. Se are în vedere cumpărarea unui server special, a unor routere și licențe care permit securizarea datelor.