Comunicat de presă – „Seară de colinde” la Șelimbăr

 

Sărbătorim Crăciunul alături de șelimbăreni, iar cu această ocazie, avem deosebita plăcere de a vă invita la o seară specială.

Evenimentul artistic „Seară de colinde” va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 18:00, la Căminul Cultural Șelimbăr. Solista Anca Mărgineanu va interpreta o serie de cântece tradiționale românești, acompaniată de Codrin Murdășanu. Invitat extraordinar la acest eveniment este Pr.Prof.Univ.Dr. Constantin Necula. Domnia sa va susține o conferință intitulată „Răsărit-a lumii Lumina cunoștinței” și va lansa, de asemenea, cartea sa „Întru Adormire lumea nu ai părăsit…”. O altă surpriză a organizatorilor pentru spectatori este prezentarea de costume tradiționale românești de către copii.

Intrarea este liberă.

Acest eveniment este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Șelimbăr.

 

Primăria și Consiliul Local Șelimbăr organizează ateliere de creație pentru copii în cadrul evenimentului „Magia Crăciunului la Șelimbăr” aflat la cea de-a 3-a ediție.

Elevii școlii generale din Șelimbăr sunt așteptați luni, 16 decembrie la Căminul Cultural Șelimbăr între 10:00 și 16:00, iar copiii din Veștem sunt invitați marți, 17 decembrie la Căminul Cultural Veștem în același interval orar.

Organizatorii vor pune la dispoziția celor mici materialele necesare pentru realizarea de sorcove, precum și turtițe dulci ce vor fi decorate de sezon cu vopsele din ingrediente naturale pe bază de pastă de zahăr.

Atmosfera va fi animată de colinde și cântece pentru copii, dar și de ajutoarele lui Moș Crăciun care se vor împrieteni cu cei mici și le vor povesti despre datini și tradiții românești, îi vor ajuta cu drag să confecționeze și să decoreze cele mai frumoase sorcove și turtițe dulci, adevărate simboluri ale Crăciunului.

La atelierele de creație sunt așteptați peste 300 de copii, evenimentul adresându-se tuturor elevilor din cele două școli. Participarea la „Magia Crăciunului la Șelimbăr” este gratuită.

Acest eveniment este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Șelimbăr.