De joi, 11 aprilie, a început înscrierea pentru clasele pregătitoare în unitățile școlare din comuna Șelimbăr. Înscrierea se poate face zilnic, de luni până joi, între orele 8 și 18, iar vineri între orele 8 și 17.
În situația în care nu se poate respecta acest program se poate face o programare telefonică la numărul de telefon: 0269.560.255.
Contact: Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr. Strada Mihai Viteazu, nr. 234 A, telefon: 0269.560.255, adesă de mail: scselimbar@yahoo.com.
Documente necesare:
- Cerere-tip de înscriere, care poate fi descărcată de pe site-ul inscriere.edu.ro
- Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal care depune/completează cererea. Părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.
- Copie şi original – certificat de naştere copil.
- Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare – pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate.
- Recomandarea de înscriere în în învățământul primar pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie 2024 – 31 decembrie 2024.
- Documente justificative – criterii de departajare (certificat medical de încadrare grad de handicap a copilului, certificate deces părinți, document justificativ instituire măsură de protecție socială, adeverință școlarizare frate/soră).
Număr de locuri aprobate:
Șelimbăr – 10 clase – 220 de locuri
Veștem – o clasă – 15 locuri