Nu mai e nicio noutate că în Șelimbăr taxele și impozitele se plătesc on-line. De anul trecut, administrația de aici a avansat și a mutat în on-line toate serviciile de care are nevoie populația. Toată interacțiunea dintre cetățean și primărie se poate face on-line, de la plata taxelor cu cardul sau internet banking, la emiterea de certificate fiscale, adeverințe, certificat de urbanism, absolut orice document are nevoie un cetățean de la primărie, el poate fi achiziționat on-line. ”Toată interacțiunea dintre cetățean și primărie se poate face acum on-line. Din acest punct de vedere, Șelimbărul este cea mai avansată primărie din județ. De la plata taxelor cu cardul sau internet banking, la emiterea de certificate fiscale, adeverințe, certificat de urbanism, orice document are nevoie un cetățean de la primărie el poate fi achiziționat on-line”, spune Tudor Gorcia, administratorul societății TNT Computers, care a implementat sistemul în Primăria Șelimbăr.
În perioada următoare, la Șelimbăr va fi dat în folosință și un sistem de semnalare a problemelor din localitate, ușor de folosit chiar de pe smart-phone. ”Sistemul este funcțional, însă nu e încă activat pe site-ul primăriei pentru că mai e nevoie de câteva proceduri interne de lucru. Nu vrem să bifăm doar un element în plus, dorim ca atunci când va fi pus la dispoziția locuitorilor comunei, acele probleme semnalate să și fie rezolvate. Se pot alege din aplicație orice tip de probleme. De aici, se dă un număr de ordine și se direcționează către departamentul care poate rezolva acea problemă semnalată”, spune Marius Grecu , primarul comunei Șelimbăr.
Un singur drum la primărie
Pentru a putea intra în sistemul de plată on-line al Primăriei Șelimbăr este nevoie doar de un singur drum la sediul administrației locale, pentru înregistrare. Persoanele fizice se vor prezenta cu Cartea de Identitate, persoanele juridice se vor prezenta cu Certificatul de Înmatriculare al firmei și Cartea de Identitate a administratorului. La Primărie se va face o cerere în urma căreia utilizatorul va primi un email cu toate datele necesare (utilizator și parolă) pentru accesarea site-ului Primăriei Șelimbăr, secțiunea Primăria Online. De aici, totul este on-line, de acasă.
În cont, pe Primăria Online, se pot vedea bunurile impozabile din categoria clădiri, terenuri, auto, alte taxe și amenzi și se pot verifica plățile efectuate în decursul anilor. În plus, tot on-line se pot elibera certificate fiscale și adeverințe, dare se și poate verifica stadiul documentelor depuse.
Sistemul din ”spate”
Pe lângă ce oferă acest sistem cetățenilor, aplicația ajută foarte mult personalul din administrația locală. S-a pus la punct un sistem modern de management al documentelor, astfel încât să se cunoască permanent unde trebuie transmisă o anumită solicitare și care este stadiul avizării. În plus, fiecare funcționar e informat permanent ce trebuie să verifice la o anumită solicitare și cui trebuie să o transmită mai departe, dacă este cazul. În tot acest timp, cetățeanul e informat unde e documentul și în ce stadiu de avizare este.
O altă noutate implementată deja în Șelimbăr ține de managementul datelor. Orice mail primit pe adresa primăriei este transmis automat printr-o aplicație către funcționarul responsabil de solicitarea primită. De asemenea, în situația în care un funcționar intră în perioada de concediu, printr-o informare în sistem, toate atribuțiile sale sunt preluate automat de către persoana desemnată, inclusiv mailurile și solicitările care intră pe site în această perioadă. ”Îmi doresc ca toate aceste facilități, pe care locuitorii comunei le găsesc pe site-ul Primăriei Șelimbăr, să îi ajute să rezolve cât mai repede și ușor problemele legate de taxe, impozite, adeverințe sau alte documente. Transparența și eficiența operațiunilor din Primăria Șelimbăr sunt importante pentru fiecare cetățean al Comunei Șelimbăr, iar pentru aceasta ne străduim să venim cât de mult putem în sprijinul lor”, spune primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu.